Am văzut în articolele trecute ce semnificații avea
hexagrama în contextul gândirii magice medievale și Renaștere. Este timpul să
vedem cum anume a ajuns să reprezinte iudaismul și în general poporul evreu și
mai ales, cât de mult temei poate fi pus în acest simbol ca semn istoric al
evreilor.
Savantul Gershom Scholem, una dintre vocile importante ale Israelului
și unul din marile nume ale istoriei religiilor a abordat pe scurt problema,
însă deosebit de eficient. În opinia domniei sale, Steaua lui David nu
reprezintă prin excelență poporul evreu și nici iudaismul, fiind un simbol mai
mult sau mai puțin impus, ajuns să fie adoptat în mod general. Hexagrama nu ne amintește de nimic din Biblie și nu este
legată de niciun eveniment sau revelație pioasă, nici din Talmud și nu este
menționat în literatura de specialitate. Cu toată încărcătura sa magică și
superstițioasă în literatura europeană, niciun învățat cabalist nu i-a dedicat
vreodată vreun studiu mistic și nu a încercat să-i pătrundă misterele.
Deși
apare alături de pentagramă pe lespezile sinagogii din Capernaum, tot acolo
apare și svastica, iar aceasta cu siguranță nu a fost considerată un simbol
iudaic. Se pare că nici pe pietrele de
mormânt ale evreilor, astăzi atât de des ornate cu Steaua lui David, aceasta nu
apare decât în secolul 17, iar asta numai în orașul Praga, nu peste tot în
lume.
Foarte des citat pentru semnificația sacră a Stelei lui David este marele
cabalist de secol 16 Isaac Luria. Nenumărați autori s-au copiat reciproc
arătând în sfatul său de aranjare a mesei de Paște tocmai steaua cu șase colțuri,
însă Scholem arată cu destul de multă dezinvoltură că aranjamentul era menit să
reprezinte o porțiune din Pomul Vieții: într-adevăr, două triunghiuri, dar nu
intersectate, ci... unul sub altul. În secolul 19 acea explicație a mesei
ritualului pascal, conform interpretării eronate a textului lui Luria, a
devenit atăt de răspândită încât farfuriile metalice pentru Seder au început să
fie gravate cu această stea. Tradiția nu este mai veche de secolul 19, dovadă
fiind farfuriile mai vechi, care arată modele cu totul diferite, precum cele
douăsprezece seminții ale lui Israel și cele douăsprezece zodii.
Farfurie pentru Seder (Masa pascală evreiască)
Înainte de secolul 19, hexagrama a apărut în viața
evreilor în aceeși măsură în care a apărut în cea a creștinilor și arabilor,
anume în amulete și în talismane, lucru despre care deja am discutat în
articolele precedente. Prima semnificație mistică pare să o fi avut în secolul
18, apărând pe amuletele iudaice folosite de secta șabbatiană. Șabbata Zevi (1626-1676)
a fost un rabin sefard deosebit de charistic care pretindea că este Mesia cel
mult așteptat. A adunat în jurul său o sectă numeroasă, în practicile cărora
intrau și aceste amulete. Departe de a fi simple mezuzot, filactere iudaice ortodoxe, amulete șabbatiene era de sorginte cabalistă, folosind din abundență
simboluri magice, scriituri celeste, semnături misterioase și combinații de
litere. Printre numeroasele semne magice moștenite de la arabi a fost și steaua
cu șase colțuri, care fusese numită de secta sa Pecetea lui Mesia. Însă nu avem
dovezi clare privind semnificația ei completă: când erau întrebați despre
semnificația ei, scribii șabatieni de amulete jurau că este doar un semn magic,
și nimic mai mult.
O altă poveste este cea a steagurilor comunităților
evreiești. În anul 1354, regele Carol al IV-lea oferă libertatea de a avea un
steag comunității evreiești din Praga, însă nu știm exact ce figura pe acel
steag. În anul 1527, autoritățile au ordonat repezentanților comunității să
primească intrarea regelui Ferdinand I cu steagul lor, pe care figura Steaua
lui David, însă nu se știe dacă simbolul fusese impus de autoritățile creștine
asupra evreilor sau dacă aceștia și-l aleseseră singuri.
Iar acest semn nu era
comun tuturor evreilor: cronicile ungare spun că evreii din Ofen (Budapesta)
l-au întâmpinat în 1476 pe Matei Corvin cu steagul lor, pe care figurau două
stele cu cinci colțuri. Steaua cu șase
colțuri este emblema comunității evreiești din Praga, iar în secolele 17 și 18
începe să fie adoptată și în Germania și Austria. În alte țări nu apare înainte
de secolul trecut pe niciun obiect de cult. Scholem semnalează faptul că în
secolul 19 a avut cel mai mare avânt folosirea hexagramei, însă din păcate fără
semnificații prea adânci: dorința comunităților evreiești de a adopta un simbol
unitar, asemeni crucii creștinilor, a propulsat Steaua lui David peste tot, de
la pereții și vitraliile sinagogilor până la cărțile de cult și broderiile
decorative folosite în cadrul ritualului religios.
Nimeni nu îl asocia cu vreo idee religioasă,
însă era cunoscut ca un simbol menit să protejeze și să îndepărteze puterile
potrivnice (demonice), adică aceeași semnificație ca și în cazul amuletelor.
Scholem numește prodigioasa carieră a simbolului fără semnificație un semn al
decadenței evreilor din acel secol. Mișcarea
Sionistă a profitat de popularitatea sa și a adoptat în Congresul din 1897
semnul ca fiind reprezentativ pentru poporul evreu. Tot atunci a fost schițat
steagul noului stat evreiesc: steaua lui David albastră pe un fond alb, între
două linii albastre. La 28 Octombrie 1948, la cinci luni după crearea statului
Israel, avea să fie adoptat ca drapel național.
Deși adepții
teoriilor conspiraționiste ar dori să creadă că oriune este o hexagramă sunt
automat și evrei, iar acolo unde sunt evrei este automat și un control din
umbră exercitat de aceștia, realitatea
este foarte diferită. Hexagrama nu a fost dintotdeauna simbolul evreilor, a
fost cunoscută de mai multe popoare și a avut mai multe semnificații.
Sursa: Gershom Scholem, ”Curioasa poveste a stelei cu
șase colțuri”
Surse foto:
http://www.enlightened-spirituality.org
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu