Ochiul și Triunghiul (II)

Ce înseamnă ochiul în triunghi? Așa cum am văzut în articolul trecut, triunghiul și piramida nu sunt totuna, ochiul în general ca simbol nu trebuie să fie automat ochiul lui Horus și rareori cele două simboluri stau împreună. 

Cu cât un simbol este mai simplu din punct de vedere grafic, cu atât are șanse mai mari să fie folosit de mai mulți oameni din culturi diferite și să îi fie atribuite semnificații. Dar când două astfel de simboluri se întâlnesc, ele două devin de fapt părți ale unui simbol compus. Crucea este un exemplu clasic: alături de o linie orizontală (minus), știm că înseamnă ”plus”. Cu un om crucificat pe ea, este o schemă sacră a creștinismului. În trafic poate semnaliza o răscruce și așa mai departe. 

Când interpretăm un simbol compus trebuie să știm de unde anume provine, din ce perioadă, cine l-a inventat și ce doreau acei oameni să reprezinte. În cazul ochiului din triunghi se fac o serie de judecăți negative iar cele mai des întâlnite sunt două: simbolul este interpretat ca altceva decât se dorea și ca ceva cu care a ajuns abia mai apoi să fie asociat. Mai pe scurt, în primul caz, ochiul e interpretat ca fiind orice de la ochiul lui Horus, la cel al lui Lucifer, Satan, al guvernului mondial sau al soacrei... În cel de-al doilea caz, este interpretat ca semn masonic. Nici o problemă aici, ochiul în triunghi este un semn masonic, însă acesta a fost adoptat de către masonerie abia mai tarziu, nu a fost inventat de către francmasoni. La fel cum creștinii nu au inventat crucea și cum neopăgânii nu au inventat pentagrama, nici masonii nu au creat acest simbol și nici așa-zișii illuminati.   

Cea de-a doua eroare este întrucâtva scuzabilă, însa prima ține nu numai de ignoranță, ci maidegrabă de rea-voință. Dacă am dori, am putea să luăm orice simbol și să îi atribuim o conotație negativă și cu siguranță se vor găsi destui care nu numai că vor fi de acord, dar vor susține sus și tare acest lucru fără alte dovezi decât presupunerile noastre. Un exemplu simplu este chiar crucea. Mișcarea rasistă Ku Klux Klan a adoptat acum două secole simbolul creștin, folosindu-l ca insignă de recunoaștere și chiar ca instrument de intimidare (membrii acestora ardeau secolul trecut cruci de lemn în fața casei persoanei pe care doreau să o alunge din oraș, de obicei casele negrilor). Asta înseamnă că toți cei care poartă o cruce sunt solidari cu idealurile rasiste, anti-semite și xenofobe ale KKK-ului? Despre svastică am vorbit deja și știm cum stau lucrurile. Putem merge și mai departe, să stăm liniștiți. 

Cercul poate fi un simbol diabolic deoarece: 1. În magia neagră se folosea cercul magic 2. În Infernul lui Dante, iadul este organizat în mai multe cercuri 3.Șarpele Uroboros, cel care își înghite coada, e un semn satanic, și așa mai departe. Doar prostia nu cunoaște limite... Orice simbol poate fi demonizat, dacă se vrea. Este cercul diabolic? Normal că nu. Crucea? Triunghiul? 

Să vedem: ochiul este plasat în triunghi dintr-un anumit motiv. Este același triunghi care este plasat câteodată în loc de nimb în anumite picturi religioase, reprezentând Sfânta Treime. După cum am văzut în articolul trecut, triunghiul nu este o piramidă, ele sunt lucruri separate și simboluri distincte. Triunghiul în sine este un simbol extrem de răspândit și are o mulțime de semnificații. Dar pe noi ne interesează semnificația lui în Lumea Veche, în cultura strămoșilor noștri culturali. Savantul Cornelius Agrippa prezintă, într-a sa Filosofie ocultă, câteva semnificații mistice ale cifrei trei, corelații magice care leagă toate aceste lucruri de triunghi. Acesta își începe astfel prezentarea: ”Numărul trei este un număr necompus, un număr sfânt, un număr al înțelepciunii, un număr preaputernic: căci sunt trei persoane întru Dumnezeu, sunt trei virtuți ale teologiei în religie și astfel acesta este numărul care naște ceremoniile lui Dumnezeu și ale religiei.” Astfel, de la bun început, numărul trei este expresia lui Dumnezeu văzut ca Sfânta Treime.   

Așa cum bine observă majoritatea studiilor de simbolistică, orientarea triunghiului are și ea semnificații specifice. Am văzut la hexagramă că cele două triunghiuri care o compun au orientări opuse și semnifică lucruri distincte. În timp ce triunghiul descendent (cu vârful în jos), de multe ori negru, semnifică partea negativă și femininul (analogia este cât se poate de serioasă, chiar dacă implică aluzii sexuale), cel ascendent (cu vârful în sus), reprezentat de multe ori alb sau radiant, semnifică partea pozitivă și masculinul. Pe același principiu, cel descendent reprezintă coborârea spiritului în trup, uitarea, păcatul și întunericul, iar cel ascendent reprezintă ascensiunea sufletului la cer, iluminarea, mântuirea și lumina. Este un simbol deosebit de pozitiv, cu niciun fel de conotații negative. În speculațiile mistice, dacă triunghiul cu vârful în sus a fost utilizat ca simbol al Trinității Divine, cel cu vârful în jos a fost asociat cu trinitatea infernală, cei trei șefi ai Iadului și puteri demonice majore, Lucifer, Sathan și Belzebuth (în alte surse, Lucifer, Belzebuth și Astaroth). Însă triunghiul nostru nu este inversat și nici nu conține semne sau alte mărci care să ne ducă cu gândul la malefic, deci observăm că prima parte a acestui simbol nu are cum să corespundă lumii diabolice sau ideilor subversive.

 Triunghiul cu vârful în sus are trei semnificații majore în simbolistica occidentală: ultima în ordinea importanței și vechimii este aspectul de trigon din astrologie, aici triunghiul este folosit ca simbol al unui aspect dintre planete, când acestea se află la o distanță de 120 de grade una față de cealaltă. Cea de –a doua este focul. Triunghiul ascendent este un simbol medieval folosit și în astrologie și în alchimie pentru elementul Foc, dintre cele patru elemente, însă aici nu putem asocia semnificația elementului. Există încercări forțate, bineînțeles, asimilând triunghiul ascendent cu lumina și Focul, expresie simbolică fiind ochiul și triunghiul descendent cu întunericul și Apa, expresie simbolică fiind organele genitale, dar acestea sunt foarte târzii și nu au nimic comun cu semnificația originală. Prima semnificație ca vechime și ca importanță este, după cum bine vă veți fi dat seama, Trinitatea. Sfânta Treime este cea mai pregnantă și mai grăitoare semnificație a triunghiului, este semnificația pe care originatorii acestui simbol au avut-o în minte și este parte din expresia acestui simbol.

 

Schemă teologică a Sfintei Treimi: Dumnezeu este Tatăl, este Fiul, este Sfântul Duh. Tatăl nu este Fiul, Fiul nu este Sfântul Duh, Sfântul Duh nu este Tatăl.

Dar ochiul? (va urma)

Surse imagini:

1.Daniel Chodowiecki, Ochiul Providenței, gravură germană roccoco. http://www.art-wallpaper.com

 2.Sfânta Treime. http://www.mgrfoundation.org/Trinity.JPG

3.  Schema Sfintei Treimi. http://www.gotquestions.org/images/trinity.jpg

 

Ochiul și Triunghiul (I)

        La fel ca și pentagrama, hexagrama și svastica, ochiul și triunghiul sunt două simboluri extrem de vechi care au căpătat în ultimii ani o deosebită notorietate. După cum am văzut în cazul celorlalte simboluri, nu există o singură semnificație universal valabilă, adică nu putem spune că un anumit simbol reprezintă doar cutare lucru, decât în cazuri foarte rare. Am văzut deasemenea că un simbol, cu cât este mai simplu, cu atât are mai multe semnificații, putând fi descoperit, inventat și reprodus de mai multe civilizații care nu au legătură între ele.

Ochiul a fost dintotdeauna un simbol des întâlnit peste tot în lume, dintr-un motiv cât se poate de evident: este partea corpului cea mai importantă în comunicare și cea mai vizibilă de obicei. De obicei primul contact cu o persoană este ochi în ochi cu mult înainte de a pronunța vreun cuvânt, iar mamele își înțeleg deseori copiii numai din priviri, nefiind necesară comunicarea verbală. Din acesta și din multe alte motive, ochiul apare în extrem de multe civilizații ca simbol. 

Triunghiul este de asemenea un simbol des întâlnit peste tot în lume. Oare este în mod întâmplător sau e ceva ce nu știm noi, ceva ce ni se ascunde?.. Se va întreba omul obsedat de conspirații. Nu, nu este ceva ce nu știm, nu, Dan Brown nu a descoperit roata și da, este întâmplător.

Triunghiul este o figură geometrică extrem de simplă, la fel ca pătratul,  cercul și crucea, semne care apar peste tot pe Pământ de-a lungul istoriei. De fapt, este prima figură geometrică închisă ce se poate desena cu un număr minim de linii, anume trei. Nu orice triunghi are semnificații mistice. Dacă punem un băț în mână unui aborigen needucat din Australia și îl îndemnăm să facă semne pe nisip, mai mult ca sigur va desena și un triunghi. Un copil cu un creion și o foaie de hârtie va descoperi și el destul de devreme triunghiul. Dacă asta dovedește că atât aborigenul cât și copilul fac parte dintr-o conspirație mondială, atunci îmi voi mânca articolul, odată tipărit... 

        Ochiul în triunghi este însă o instanță specială. Astăzi este asociat din pricina unor neînțelegeri cu absolut orice, de la Illuminati și Masonerie până la luciferianism, satanism și păgânism. Trebuie să ținem minte că a face astfel de asocieri fără a cerceta în amănunt adevăratele origini ale unui simbol și mai mult, a perpetua ceea ce auzim, este nu numai un comportament echivalent cu bârfa despre vecinul de bloc, complet neverificată dar cunoscută de oricine, ci și un semn de prostie. Să nu cădem astfel în păcatul prostiei și să ne servim de mintea cu care am fost înzestrați pentru a discerne faptele de dezinformare. 

Să dau următorul exemplu, extrem de des întâlnit: Ochiul în triunghi este tot una cu ochiul în vârful piramidei, un simbol care apare pe bancnotele americane. Piramida trimite la Egipt, deci la păgânism. Ochiul este ochiul lui Horus, un zeu egiptean, deci păgân. Horus este zeul  luminii în mitologia egipteană, iar în greacă, Cel Ce Poartă Lumina se traduce prin Lucifer. Este vorba prin urmare de adorarea păgână a lui Lucifer.  

 Ați urmărit logica?

 Nici eu... 

Cu o logică similară vă pot dovedi că sunteți masoni sau sataniști, indiferent că vreți să recunoașteți sau nu. Știți să scrieți? Prima literă a alfabetului este A, care nu este nimic decât o piramidă! Ultima literă este Z, care are o formă de fulger, iar Biblia scrie foarte clar (nu-i așa?) că Lucifer a căzut pe Pământ ca un fulger. Începutul și sfârșitul alfabetului fiind luciferiene și satanice, fiecare act de a scrie și a citi este deosebit de periculos. Folosiți ceasul? Cadranul de 12 ore este un simbol solar, provenit din Babilon, deci este păgân. Dacă ați mai și tăiat un porc de Crăciun și un miel de Paște, deja este periculos, înseamnă că ați participat la un sacrificiu ritual... Mintea umană poate creea nenumărate legături acolo unde nu este niciuna, pentru a explica ceva ce nici nu cere explicare. În examplul dat mai sus există atâtea greșeli încât îmi este în egală măsură groază să le enumăr și în acelaș timp, abia aștept. Să le parcurgem împreună. 

1. Triunghul este triunghi și piramida este piramidă. Cele două nu sunt la fel și nici nu au același înțeles. Așa cum nu puneți vara în limonadă pătrate de gheață și nu puteți lovi la fotbal un cerc, nu vă puteți cățăra în Egipt pe vreun triunghi. Una este o formă geometrică, alta este un volum. 

 Triunghi.

Triunghi...

Tot triunghi...

Piramidă!

2. Centrul triunghiului este una iar vârful piramidei este alta. Bănuiesc că lucrul acesta nu necesită explicații, este vorba de bun simț. Susul nu e jos iar josul nu e centru, decât dacă nu înțelegem bine românește.

3. Da, piramida este cunoscută mai mult din Egipt. Dar există deasemenea piramide în Mexic, Statele Unite, Japonia, Sudan și Bosnia. 

 Mexic

Sudan

Bosnia

 

4. Ochiul lui Horus. Corect, un simbol egiptean este numit Udjat, sau ochiul lui Ra, dar și ochiul lui Horus. 

  

Și da, cam toată istora dinainte de Hristos a fost mai mult sau mai puțin determinată de religii care normal, nu erau creștine. Non-creștin, pre-creștin sau păgân nu înseamnă în mod automat și diabolic. Un fapt deosebit de interesant este că în Egipt din toate locurile, ochiul în triunghi sau ochiul asociat piramidei nu apare niciodată. Nu este un simbol egiptean. 

5. Horus nu este Lucifer, sunt două concepte separate. În panteonul oricărui neam există zeități ale luminii și zeitați ale întunericului. Dacă suntem extrem de cufundați în prostie, putem pune semn de egal între toți zeii întunericului și Satan și între toți zeii luminii și Lucifer, iar problema este rezolvată. Cine a studiat mitologia egipteană știe că Horus este un zeu al luminii, vindecării și înțelepciunii care se luptă în permanență cu Seth, zeul întunericului, răului și deșertului, nu foarte diferit de doctrina creștină a binelui și răului. A face din orice personaj benefic din orice mitologie un Lucifer deghhizat este o dovadă de ignoranță supremă.

 Test IQ: găsiți asemănările.

6. Piramidele egiptene nu au legătură cu cultul lui Horus. Nici măcar nu sunt temple sau edificii de cult, de adorare, dar putem să spunem că asta ar însemna cunoștințe prea complicate. Apoi, Horus era doar unul din zeii benefici ale căror culte erau practicate de catre egipteni. Amon, zeul nevăzut al creației, Ra, zeul-Soare și Osiris, stăpânul învierii, sunt cele mai populare zeități egiptene.

Vedem că odată descusut fiecare detaliu al unei analogii conspiraționiste, întâlnim legături atât de subrede și de prost legate încît nu putem decât să ne minunăm de creativitatea și de inteligența celor care le-au emis. Pentru majoritate, lucrurile sunt atât de senzaționale și de logice încât trebuie să fie adevărate, însă la o pivire mai atentă, lucrurile stau exact invers. 

Și totuși, ce înseamnă ochiul în triunghi?

Va urma.  

Hexagrama în spiritualitatea modernă 1

Fără doar și poate, toate semnele care au avut o semnificație cât de cât apropiată de domeniul magico-religios în trecut s-au bucurat în secolul XX de o popularitate imensă și au intrat în arsenalul mai multor mișcări spiritualiste sau pseudo-spiritualiste. De la lojile paramasonice iregulare și societățile inițiatice cu cel mult zece membri până la bisericile milenariste și școlile moderne de iluminare, semnele oculte, esoterice și alchimice ale veacurilor trecute au cunoscut noi și noi interpretări și adopții.

Departe de a fi doar un simbol al Israelului, hexagrama este unul din aceste semne atât de populare încât am putea scrie o enciclopedie a adopției sale. 

Principala semnificație a hexagramei în mediul New Age este armonia. Felul în care cele două triunghiuri echilaterale se întrepătrund semnifică de cele mai multe ori în aceste medii unirea contrariilor, iar de aici au fost generate o serie întreagă de interpretări, de la unirea sexuală la unirea principiilor opuse pretutindeni în natură, în filosofie sau în teologie.

 Unirea Regelui și Reginei, metaforă a uniunii celor două principii alchimice, în Rosarium Philosophorum.

 Hexagrama este din punct de vedere geometric un semn extrem de ușor de obținut cu ajutorul compasului și liniei. Toate cele șase puncte sunt egal depărtate de centru și egal depărtate unul de celălalt, raza cercului în care se circumscrie hexagonul fiind în  același timp și latura sa. Dacă dorim să împărțim un cerc în șase, trasăm prin centrul lui un diametru vertical. Apoi în cele două puncte opuse la 180 de grade punem pe rând acul compasului și trasăm câte un arc de cerc prin centrul cercului, de la o margine la cealaltă, obținând patru puncte pe cerc, iar în punctele în care arcele acestea taie cercul, mai punem compasul și trasăm alte patru arce. Rezultatul final vor fi șase arce de cerc egale care formează o rozetă. Dacă unim punctele de pe cerc, obținem hexagonul stelat sau hexagrama. Atât modelul acesta care servește la construcția hexagramei, cât și hexagrama în sine, au fost interpretate esoteric. 

Primul a fost cunoscut drept Steaua lui Perun (zeul slav al Soarelui), fiind găsit cam în toată Europa Veche, din gravurile neolitice până în zilele noastre, pe lăzile de zestre și porțile din Maramureș, iar hexagrama a preluat denumirea de Steaua lui David, după cum bine știm.

 Steaua lui Perun

Această modalitate extrem de facilă de trasare a hexagonului a făcut-o semnul forțelor care se opun, al celor patru elemente și al creației. De pildă, cele șase vârfuri plus centrul, toate egal depărtate, au fost asociate cu cele șase zile active ale Creației, plus a șaptea, Ziua Odihnei, la fel ca și cele șase câmpuri triunghiulare plus cel central. Desenarea hexagramei este reinterpretată în doctrina hermetică modernă în felul următor: Cercul este simbolul Totului, al Haosului Netocmit de la începuturi, în care acționează Unul, Unicul, Dumnezeul tuturor religiilor.  Diametrul care crează două puncte opuse sunt primele creații ale Unicului, anume cele două principii opuse din toate tradițiile:  Yin/Yang, Pozitiv/Negativ, Masculin/Feminin, Bine/Rău și așa mai departe. Din cele două derivă încă patru, câte două din fiecare, obținându-se cele patru elemente clasice. Este o reinterpretare a filosofiei pitagoreice și empedocleene, potrivită timpurilor moderne. Fiecare element este fie pozitiv (punctele din partea dreaptă a cercului) fie negativ (punctele din partea stângă) și fie activ (punctele de sus) fie pasiv (punctele de jos). Interpretările sunt extrem de variate. 

Și totuși, de unde ideea de armonie și iubire asociată hexagramei?  Cele șase puncte sunt diametral opuse, iar conform unei axiome, opusele se atrag. Opoziția două principii nu arată neapărat incompatibilitatea ci dimpotrivă, atracția și compatibilitatea perfectă. Așa cum cele două principii care provin din Unul sunt văzute ca fiind polarizarea creației și se completează reciproc, și cele patru elemente ale filosofiei aristoteliene, focul, apa, aerul și pământul se completează și formează perechi. Focul și apa sunt mereu antagonice și se atrag, iar aerul și pământul deasemenea. Cele șase linii diamatrale care se întâlnesc în centrul cercului au în extremă câte unul din aceste elemente. 

Și totuși, semnul hexagramei este influențat în aceste asocieri mai mult de gândirea orientală decât de cea cabalistă sau pitagoreică. Semnificații deosebite ale hexagramei nu întâlnim numai în Europa și Orientul Mijlociu, ci și în India... (va urma)

Imagini:

 http://www.hurazlavy.sk

 http://timeisnear.over-blog.net

Hexagrama în Iudaism

Am văzut în articolele trecute ce semnificații avea hexagrama în contextul gândirii magice medievale și Renaștere. Este timpul să vedem cum anume a ajuns să reprezinte iudaismul și în general poporul evreu și mai ales, cât de mult temei poate fi pus în acest simbol ca semn istoric al evreilor. 

Savantul Gershom Scholem, una dintre vocile importante ale Israelului și unul din marile nume ale istoriei religiilor a abordat pe scurt problema, însă deosebit de eficient. În opinia domniei sale, Steaua lui David nu reprezintă prin excelență poporul evreu și nici iudaismul, fiind un simbol mai mult sau mai puțin impus, ajuns să fie adoptat în mod general. Hexagrama nu  ne amintește de nimic din Biblie și nu este legată de niciun eveniment sau revelație pioasă, nici din Talmud și nu este menționat în literatura de specialitate. Cu toată încărcătura sa magică și superstițioasă în literatura europeană, niciun învățat cabalist nu i-a dedicat vreodată vreun studiu mistic și nu a încercat să-i pătrundă misterele. 

Deși apare alături de pentagramă pe lespezile sinagogii din Capernaum, tot acolo apare și svastica, iar aceasta cu siguranță nu a fost considerată un simbol iudaic.  Se pare că nici pe pietrele de mormânt ale evreilor, astăzi atât de des ornate cu Steaua lui David, aceasta nu apare decât în secolul 17, iar asta numai în orașul Praga, nu peste tot în lume. 

Foarte des citat pentru semnificația sacră a Stelei lui David este marele cabalist de secol 16 Isaac Luria. Nenumărați autori s-au copiat reciproc arătând în sfatul său de aranjare a mesei de Paște tocmai steaua cu șase colțuri, însă Scholem arată cu destul de multă dezinvoltură că aranjamentul era menit să reprezinte o porțiune din Pomul Vieții: într-adevăr, două triunghiuri, dar nu intersectate, ci... unul sub altul. În secolul 19 acea explicație a mesei ritualului pascal, conform interpretării eronate a textului lui Luria, a devenit atăt de răspândită încât farfuriile metalice pentru Seder au început să fie gravate cu această stea. Tradiția nu este mai veche de secolul 19, dovadă fiind farfuriile mai vechi, care arată modele cu totul diferite, precum cele douăsprezece seminții ale lui Israel și cele douăsprezece zodii. 

Farfurie pentru  Seder (Masa pascală evreiască)

Înainte de secolul 19, hexagrama a apărut în viața evreilor în aceeși măsură în care a apărut în cea a creștinilor și arabilor, anume în amulete și în talismane, lucru despre care deja am discutat în articolele precedente. Prima semnificație mistică pare să o fi avut în secolul 18, apărând pe amuletele iudaice folosite de secta șabbatiană. Șabbata Zevi (1626-1676) a fost un rabin sefard deosebit de charistic care pretindea că este Mesia cel mult așteptat. A adunat în jurul său o sectă numeroasă, în practicile cărora intrau și aceste amulete. Departe de a fi simple mezuzot, filactere iudaice ortodoxe, amulete șabbatiene  era de sorginte cabalistă, folosind din abundență simboluri magice, scriituri celeste, semnături misterioase și combinații de litere. Printre numeroasele semne magice moștenite de la arabi a fost și steaua cu șase colțuri, care fusese numită de secta sa Pecetea lui Mesia. Însă nu avem dovezi clare privind semnificația ei completă: când erau întrebați despre semnificația ei, scribii șabatieni de amulete jurau că este doar un semn magic, și nimic mai mult. 

O altă poveste este cea a steagurilor comunităților evreiești. În anul 1354, regele Carol al IV-lea oferă libertatea de a avea un steag comunității evreiești din Praga, însă nu știm exact ce figura pe acel steag. În anul 1527, autoritățile au ordonat repezentanților comunității să primească intrarea regelui Ferdinand I cu steagul lor, pe care figura Steaua lui David, însă nu se știe dacă simbolul fusese impus de autoritățile creștine asupra evreilor sau dacă aceștia și-l aleseseră singuri. 

Iar acest semn nu era comun tuturor evreilor: cronicile ungare spun că evreii din Ofen (Budapesta) l-au întâmpinat în 1476 pe Matei Corvin cu steagul lor, pe care figurau două stele cu cinci colțuri.  Steaua cu șase colțuri este emblema comunității evreiești din Praga, iar în secolele 17 și 18 începe să fie adoptată și în Germania și Austria. În alte țări nu apare înainte de secolul trecut pe niciun obiect de cult. Scholem semnalează faptul că în secolul 19 a avut cel mai mare avânt folosirea hexagramei, însă din păcate fără semnificații prea adânci: dorința comunităților evreiești de a adopta un simbol unitar, asemeni crucii creștinilor, a propulsat Steaua lui David peste tot, de la pereții și vitraliile sinagogilor până la cărțile de cult și broderiile decorative folosite în cadrul ritualului religios.  

 Nimeni nu îl asocia cu vreo idee religioasă, însă era cunoscut ca un simbol menit să protejeze și să îndepărteze puterile potrivnice (demonice), adică aceeași semnificație ca și în cazul amuletelor. Scholem numește prodigioasa carieră a simbolului fără semnificație un semn al decadenței evreilor din acel secol.  Mișcarea Sionistă a profitat de popularitatea sa și a adoptat în Congresul din 1897 semnul ca fiind reprezentativ pentru poporul evreu. Tot atunci a fost schițat steagul noului stat evreiesc: steaua lui David albastră pe un fond alb, între două linii albastre. La 28 Octombrie 1948, la cinci luni după crearea statului Israel, avea să fie adoptat ca drapel național.

 Deși adepții teoriilor conspiraționiste ar dori să creadă că oriune este o hexagramă sunt automat și evrei, iar acolo unde sunt evrei este automat și un control din umbră exercitat de  aceștia, realitatea este foarte diferită. Hexagrama nu a fost dintotdeauna simbolul evreilor, a fost cunoscută de mai multe popoare și a avut mai multe semnificații.

Sursa: Gershom Scholem, ”Curioasa poveste a stelei cu șase colțuri”

Surse foto:

 http://www.bestanniversarygiftsforher.com

 http://buildingjewishbridges.org

 http://cemeteries.wordpress.com/category/jewish/

 http://www.enlightened-spirituality.org

http://jdlong.wordpress.com

Hexagrama în Evul Mediu

Întreaga literatură ocultă și magică din Europa se adapă de patru sute de ani din lucrarea lui Cornelius Agrippa despre lucrurile ascunse și anume Filosofia Ocultă, iar noi vom căuta semnificațiile hexagramei tot în aceasta. În capitolul 9 al lucrării sale, Agrippa tratează pe larg despre numărul 6 și scara sa. Agrippa este profund interest de ceea ce înseamnă figurile geometrice și continuă în buna tradiție pitagoreică a misticii numerelor. Acesta ne spune că numărul șase este numărul perfecțiunii, care întruchipează armonia, și niciun număr de la unu până la zece nu îl întrece. Acesta este suma primelor trei numere, unu, doi și trei, reprezentând armonia dintre acestea și proporția perfectă, motiv pentru care pitagoreicii l-ar fi aplicat generării și căsătoriei, fiind numit Măsura Lumii. 

Făcând referire la Geneză, Agrippa ne aduce aminte că Dumnezeu a creat lumea în șase zile, iar în cea de-a șasea zi Dumnezeu și-a terminat opera, a contemplat-o și a văzut că era bună. Cele două triunghiuri sunt astfel simbolurile cerului și pământului, lucrurilor văzute și nevăzute, plăsmuite de Dumnezeu deopotrivă în cele șase zile ale Creației. Șase este deasemenea numit numărul Omului, deoarece în cea de-a șasea zi este creat omul, dar și numărul Mântuirii, deoarece Christos a suferit pentru omenire în cea de-a șasea zi. Agrippa continuă cu explicațiile sale și expune relevanța celor șase zile orânduite pentru muncă, șase zile în care poporul lui Moise putea aduna mana, șase ani în care pământul poate fi semănat, cele  șase aripi ale heruvimilor și cele șase zile în care Dumnezeu a conversat cu Moise pe muntele Sinai acoperit cu un nor.

În scara numărului șase, Agrippa încadrează, între altele, cele șase ordine îngerești care nu sunt trimise inferiorilor (serafimii, heruvimii, tronurile, dominațiile, puterile și virtuțile), cele șase planete sau stele care rătăcesc, fără a număra Soarele (Saturn, Jupiter, Marte, Venus, Mercur și  Luna), cele șase grade ale omului (intelect, memorie, simț, mișcare, viață și esență) și cei șase demoni sau autori ai tuturor calamităților (Acteus, Megalesius, Ormenus, Lycus, Nicon și Mimon. 

        În vremurile modern s-a răspândit credința conform căreia hexagrama era încă din Evul Mediu simbolul alchemic al celor patru elemente unite. Focul este reprezentat ca un triunghi cu vârful în sus, apa ca un triunghi cu vârful în jos, aerul ca un triunghi cu  vârful în sus tăiat de o linie orizontală iar pământul ca un triunghi cu vârful în jos tăiat în mod similar. 

Adevărul este ceva mai diferit, aceste simboluri nefiind atestate împreună nicăieri înainte de perioada modernă. Se prea poate ca ele să fi fost derivate din hexagramă, dar în niciun caz hexagrama să fi derivate din ele. Aceasta nu putea fi decât figura care desemnează armonia contrariilor, întotdeauna în perechi, sau forțele creatoare în număr de șase, dar niciodată cele patru elemente.

Credința conform căreia hexagrama era Scutul lui David sau Sigiliul lui Solomon a continuat și în Europa, preluată de la arabi pe filiera magiei practicate în Spania. Înafara tuturor asociațiilor filosofice expuse  de  Agrippa, hexagrama este un semn magic întâlnit foarte des pe talismane, pentacle și în cărțile de magie în timpul Evului Mediu.  

 Medicul și alchimistul elvețian Phillipus Teophrastus, cunoscut mai bine sub pseudonimul de Paracelsus, scrie în tratatul său despre fiosfia ocultă că majoritatea semnelor și simbolurilor cu care magicienii și vrăjitorii își umplu cărțile sunt nimic mai mult decât semne mincinoase și imaginate sau inspirate de diavol, însă admite că două  semne în particular au într-adevăr o putere deosebită prin virtutea cu care Dumnezeu le-a înzestrat, și anume pentagrama și hexagrama. Acesta consideră că pentagrama întrece în putere și importanță hexagrama, și spune:

”Acum, că am ajuns la acestea, vom spune ce cuvinte sau simboluri sunt drepte și adevărate, vom stabili și vom dezvălui numai două în primul rând, deși pot fi găsite multe altele, acestea fiind prețuite în chip deosebit, înaintea tuturor celorlalte simboluri, pentacluri și sigilii. Să fim atenți la descrierea lor, care sună astfel: două figure triunghiulare, tăindu-se una pe cealaltă cu o cruce, sunt în așa fel pictate sau gravate, încât se include și se impart în șapte spații interioare și creează șase colțuri în exterior, în care sunt scrise șase litere minunate ale marelui Nume al lui Dumnezeu, și anume Adonay, potrivit adevăratei lor ordini. ”   

Paracelsus continuă cu elogiul hexagramei și pentagramei spunând că negromanții (vrăjitorii) evrei și chaldeeni au obținut multe prin intermediul lor și că au o putere atât de mare încât numai ele singure ar fi de ajuns pentru a obține orice efect magic dorit. Particulară este folosirea numelui divin: doar scris cu litere latine numele Adonay are șase caractere, în ebraică având doar patru. Adonay este substitutul marelui nume divin de nepronunțat, care înseamnă Domnul sau Domnul meu. De la traducerea textului lui Paracelsus, hexagrama cu cele șase litere ale acestui nume în colțuri a început să apară mult mai des în tratatele de magie, devenind un pentaclu foarte popular, cu sau fără alte semne magice adăugate. Deseori hexagrama, la fel ca și pentagrama, forma doar scheletul grafic al figurilor magice, însemnătate deosebită având maidegrabă celelalte simboluri și cuvinte cu care erau – și la propriu, și la figurat – umplute.

Unul dintre cele mai interesante semne de acest fel apare în majoritatea cărților practice de magie, fiind o medalie din pergament scrisă la o anumită oră în condiții extreme de puritate, menită să supună spiritele și să asigure protecția vrăjitorului. 

 

 

 

Aceasta conține o hexagramă încadrată într-un cerc, iar la capătul fiecărei linii (adică în vârful fiecărui triunghi) este plasată o cruce. O a șaptea cruce este plasată în centru, alături de misterioasa inscripție Xpus, cu o linie deasupra. În exterior se pot distinge literele V, H și L în stânga și dreapta, și literele A, G, L și A de jur împrejur. Curată vrăjitorie, veți spune! Răbdare. Toate au o explicație logică și nu trebuie decât să urmăm simbolismul pentru a vedea ce reprezintă de fapt acest talisman misterios. Deși nu știm cu siguranță semnificația literelor V, H și L, putem să presupunem că sunt o corupere a literelor grecești A(lpha) și O(mega). Cuvântul AGLA este o parolă cabalistică binecunoscută, fiind acronimul expresiei ebraice ”Ata Gibur Leolam Adonay” adică ”Ești puternic în vecii vecilor, Doamne.”  Cea mai misterioasă este inscripția de lângă crucea din mijloc, însă dacă știm să citim un text latin abreviat, vom ști și ce înseamnă acel Xpus. Scribii deseori foloseau abrevieri pentru a scrie mai repede, adăugând linii deasupra cuvintelor scurtate. Xpistous este cuvântul abreviat aici, simpla scriere în limba greacă a numelui Christos. Avem deci o hexagramă, șapte cruci, un nume al lui Dumnezeu și sigla lui Christos. Halal semn vrăjitoresc, dacă stăm bine să ne gândim...

 

N.B. Titlul este menit să ofere un reper cronologic relativ, unui public nespecializat în istorie și nu trebuie luat în sensul strict al termenului de Ev Mediu.   

Ilustrație elemente:

http://thehebrewcornerstone.blogspot.com/2011/01/four-elements-in-different-cultures-and.html

 

 Ilustrație hexagramă Xpus:

http://www.esotericarchives.com/gifs/heptam1.gif