După cum am văzut, nici ţapul, nici pentagrama în sine nu au nimic cu adevărat diabolic, însă în mintea omului contemporan acestea se topesc împreună, rezultând un agregat dubios şi greu de determinat, dar foarte uşor de recunoscut. Mintea omului lucrează cu simboluri şi este din păcate, foarte uşor de impresionat. Dacă o pentagramă arată oarecum mistic şi dubios, o pentagramă cu un cap încornorat în ea arată şi mai dubios. Este la fel cu orice combinaţie de simboluri: un triunghi simplu arată oarecum mistic, dar când introducem în el imaginea unui ochi, este vorba clar de un simbol secret. Putem la fel de bine să încadrăm un liliac sau o libelulă într-o stea cu şase colţuri, doar pentru a vedea ce crede lumea că ar fi...
După revitalizarea ocultismului în care Eliphas Levi a avut un rol deosebit de important, simbolurile folosite de acesta se răspândesc cu repeziciune, influenţându-i pe magicienii ce vor face carieră după el, de la Stanislas de Guaita şi Gerard Encausse Papus, până la Jules Boucher şi Robert Ambelain. Ideile lui Levi cunosc o difuzare largă iar viziunea sa asupra pentagramei se impune din ce în ce mai puternic în minţile publicului căutător de secrete şi mistere sacrosancte. Amatorii de ocultism o folosesc din ce în ce mai des, magiştrii parizieni şi londonezi îşi decorează cu ea lojile iar şarlatanii o preiau ce pe un simbol ce îi recomandă drept autentici.
Devine celebru desenul lui Oswald Wirth, cu cele două pentagrame, apărut în lucrarea lui Stanislas de Guaita din 1897, „La Celf de Magie Noire”. Titlul (Cheia Magiei Negre), este puţin exagerat, deoarece Guaita se recomanda drept un magician alb, cu intenţii bune, dar decis să dezvăluie secretele magie negre tocmai pentru a o contracara. Pentru prima dată în istorie, există o pentagramă pozitivă (ascendentă) şi una negativă (descendentă). Greu de crezut că până atunci nu se făcea diferenţa, şi cam piere farmecul oricărui amator de simboluri conspirative să afle aşa ceva dar este purul adevăr.
Pentagrama face carieră şi în heraldică, şi în numismatică, şi în simbolistica masonică, dar foarte important este de văzut cum apare în scena esoterică a începutului de secol. În 1888 este fondat Ordinul „Golden Dawn” (Zorile Aurii sau Crepusculul Auriu), o asociaţie magică engleză de înaltă condiţie, bazat pe ritualuri aparent „transmise” dintr-o tradiţie secretă. Tradiţia ordinului este extrem de bogată, iar membrii ei sunt în general bărbaţi şi femei de condiţie bună, atât dintre cei mai respectabili (poetul William Butler Yeats) cât şi excentrici care confirmă regula (notoriul Aleister Crowley). Majoritatea cărţilor de magie de astăzi sunt extrem de sincretice, dar mai mareu apare un ritual care este la origine al ordinului Golden Dawn. Ritualul Minor al Pentagramei este poate cel mai cunoscut, iar popularitatea sa se datorează, bănuim noi, tocmai acestui simbol. Acesta a fost preluat de mai toţi autorii pe teme cât de cât esoterice, dar mai cu seamă de cei interesaţi de magie. Până şi la noi a fost publicată o variantă, extrem de prost tradusă, fragmentară şi lipsită de coeziune, de către Paul Ştefănescu în celebra sa lucrare, „Magia Înaltă”. Ritualul este menit să purifice şi să izgonească forţele adverse prin trasarea unor pentagrame în aer, însă partea interesantă constă în simbolistica acestor trasări. Fiecarui sens îi este atribuită o anumită acţiune: trasată într-un sens, pentagrama atrage, trasată în sens invers, aceasta respinge. Deasemenea, magicienii Ordinului Golden Dawn fixează semnificaţii pentru fiecare vârf: cel superior central este bineînţeles atribuit Spiritului, cel din stânga superioară Aerului, cel din stânga inferioară Pământului, cel din dreapta inferioară Focului iar cel din dreata superioară Apei.
Fiecare punct de pornire al trasării indica natura pentagramei utilizate, astfel că dintr-un simbol simplu, pentagrama ajunge să aibă zece semnificaţii, în funcţie de punctul de start şi de sensul trasării. Ritualurile ordinului sunt publicate abuziv de Crowley şi mai apoi de secretarul său, Israel Regardie, iar ideea este preluată şi publicată în atâtea volume încât ne este cu neputinţă să le numărăm. Astăzi, datorită internertului, această interpretare a pentagramei este cea mai populară iar oamenii o preiau fără a căuta mai departe, considerând-o de multe ori lege. Atrubuirea elementelor naturale acestui semn nu este cu siguranţă ceva nou, însă atribuirea celor patru elemente în exact această formă trebuie spus că aparţine în întregime acestui ordin şi ideilor vehiculate în interiorul său. Din nou, ne pară rău să dezamăgim căutătorii superficiali, dar actuala atrubuţie a elementelor pe vârfurile pentagramei este extrem de recentă, şi nu vine din Evul Mediu, cum am auzit spunându-se, şi nici din cine ştie ce manuscris secret antic. Independent de tradiţia magiei „culte” începute în cercurile paramasonice din Franţa şi Anglia, mai avem de-a face cu un fenomen curios, în care pentagrama este un simbol central. Nu se ştie exact dacă pentagrama era cunoscută în magia populară europeană, însă mulţi sunt ferm convinşi de acest fapt fără a avea niciun fel de dovadă. Astăzi, majoritatea celor care poartă sau folosesc pentagrama o consideră un simbol al religiei neopăgâne, numită Wicca.
Tot popularizarea esoterismului amator a făcut ca pentagrama înscrisă în cerc să fie asociată acestei credinţe moderne care se consideră antică, iar câte neînţelegeri avem şi aici, atât în legătură cu tradiţia Wicca în sine, cât şi cu pentagrama în această tradiţie, rămâne să vedem în cele ce urmează.
Va urma.
Imagini:
2. Op.Cit.
3. http://altreligion.about.com/od/westernocculttradition/ig/Elemental-Symbols/Elemental-Pentagram.htm
4. http://thecupwa.wall.fm/photo/view/26
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu