Cititorul lucrării de faţă are înainte o sarcină destul de grea, dar extrem de plăcută în esenţa ei: pătrunderea în lumea lui Phillipus Teophrastus din Hohenheim, zis Paracelsus.
În studiul ştiinţelor de care s-a ocupat acesta, la fel de diverse ca şi episoadele bogatei sale biografii, cititorul se poate considera uşor pierdut. A fi pierdut într-un astfel de domeniu hermetic nu înseamnă că nu cunoaştem drumul către ieşire, ci din contră, că nu cunoaştem intrarea. Lectura textelor paracelsiene poate fi dezarmantă pentru orice om dotat cu o capacitate logică de a relaţiona faptele, însă trebuie să privim dincolo stilul curios, pe alocuri abstrus, al bunului doctor elveţian, şi să cernem ceea ce este cu adevărat valoros din imensul corp de informaţie pus la dispoziţia noastră. Pentru fiecare, acest ceva care merită truda poate fi altceva decât ceea ce caută celălalt. Astfel, alchimistul amator va căuta reţete practice de transmutaţii aurifere, misticul va căuta perle de înţelepciune prin interpretarea cărora să poată citi cartea simbolică a împlinirii, credulul va căuta prescripţii detaliate pentru miracole în retortă iar istoricul va căpăta o viziune unică asupra lumii, prin ochii unuia dintre cei mai umblaţi şi mai învăţaţi oameni ai trecutului.
Ne este cu neputinţă să îl prezentăm pe Paracelsus aşa cum a fost şi ne-ar fi de-a dreptul imposibil să-i caracterizăm pe deplin sistemul de credinţe şi de cunoştinţe. Complexitatea sa ca persoană, mereu supusă schimbării şi diversitatea operelor sale, ne pun mari piedici în a încerca să definim pe oricare dintre ele. Orice lucrare a sa pe care o putem încadra într-un ciclu poate fi uşor respinsă de către un cercetător familiarizat cu alt ciclu de scrieri. Paracelsus pare la o citire fugară detaliat şi totodată expeditiv, clar pronunţat şi în acelaşi timp arcan, logic şi raţional dar în acelaşi timp profund religios şi magic. Bunul doctor era un om al contradicţiilor, al extremelor care coexistă, un exponent grăitor al acelei coincidentia oppositorum pe care el însuşi o preţuia atât de mult în arta spagirică.
Volumul de faţă nu are doar meritul de a aduce publicului român o lucrare atât de controversată şi influentă precum Archidoxele Magiei, ci şi acela de a reuni într-un singur volum toate tratatele asociate acestui titlu publicate până. Am confruntat trei ediţii separate pentru a duce la bun sfârşit această sarcină: ediţia germană a lui Karl Sudhoff[1], ediţia engleză a lui Robert Turner publicată în facsimil de către Stephen Skinner[2] şi ediţia franceză a lui Marc Haven [3]
Ediţia de faţă reuneşte trei lucrări distincte: Despre Tainele Alchimiei, Despre Filosofia Ocultă şi Archidoxele Magiei. Primele două au fost traduse şi publicate sub titlul comun de Archidoxes of Magic de către Robert Turner, împreună cu Archidoxele propriu-zise. Problema este că tratatul Archidoxelor din ediţia Turner este incomplet, fiind constituit din numai din primele trei tratate ale acestei lucrări. Am consultate cele trei traduceri şi am decis să publicăm o ediţie critică a traducerilor lui Haven şi Turner, confruntate atent cu cea germană.
[...]
Al treilea tratat este destul de succint, cu un conţinut la fel de variat ca şi primul. Sub pretextul tratării anumitor secrete ale naturii, autorul oferă câteva remedii generale destinate regnului animal, anume pentru protejarea oilor şi pentru alungarea şoarecilor şi muştelor. Genul acestor secrete naturale, care intră tot în tradiţia signaturilor şi anume a magiei imaginilor magice, este destul de răspândit. Magia simpatetică sau acţionarea asupra unui subiect utilizând un simulacru are nenumăraţi exponenţi în literatura magică medievală, provenind din tradiţia arabă. Aici, lucrările standard care au inspirat practicanţii europeni sunt Picatrix sau Ţelul Înţelepţilor (Ghayat al-Hakim) al lui Pseudo-Majriti, şi De Imaginibus, al misticului Thabit Ibn Qurra. Cel de-al patrulea tratat, deosebit de scurt, tratează transmutaţiile metalice. Conform acestui tratat, orice metal poate fi transmutat în oricare alt metal, utilizând metoda paracelsiană. Deşi mitul standard al alchimistului viza transmutarea plumbului în aur, magistrul elveţian ne informează că putem transforma foarte bine şi aurul în plumb, şi cuprul în argint şi oricare dintre cele şapte metale planetare în celălalt. Este de la sine înţeles că nimeni nu ar încerca o transmutare a unui metal mai preţios precum aurul într-unul mai ieftin, precum plumbul sau cuprul, aşa că este normal să înţelegem de ce majoritatea alchimiştilor îşi îndreptau atenţia către metalele mai nobile. Sistemul este pur astrologic, urmărind gradul la care Soarele şi Luna se află în momentul operaţiunii de transmutare şi ora planetară la care se începe. Este destul de important de observat acest aspect, dat fiind faptul că alchimia europeană nu menţionează auspiciile astrologice aproape deloc, în timp ce tradiţia arabă, chiar şi cea contemporană, pune un accent deosebit pe sincronizarea astrologică a operaţiunilor alchimice. Al cincilea tratat dezvoltă fabricarea oglinzilor magice din aşa-numitul electrum magicum, aliajul celor şapte metale planetare.
Dat fiind faptul că Paracelsus se pronunţă atât de vehement împotriva oglinzilor de orice tip folosite în divinaţie şi în general împotriva catoptromanţiei, ai existat polimici cu privire la atribuirea paternităţii acestui tratat. Cu toate acestea, modalitatea de fabricare a oglinzilor şi de aliere poartă irevocabil semnătura lui Teophrastus. Fiecare metal este purificat cu grijă din punct de vedere chimic, dar sub auspicii astrologice potrivite, apoi aliat cu celelalte la timpuri precise şi întreaga masă este prelucrată şi turnată în forma unor oglinzi, ţinând cont de aceleaşi stricte reguli astro-magice. Precizia cu care sunt descrise purgaţiile metalice, alierile succesive şi prelucrările, dictate de condiţiile planetare benefice, ne face să credem că este produsul aceluiaşi condei ca şi tratatele precedente. Până şi respingerea preciziei tabelelor lui Ptolemeu şi actualizarea acestora ne duce cu gândul la iubirea de precizie şi repulsia faţă de tradiţie ale lui Paracelsus. Al şaselea tratat are o întindere puţin mai mare, dar totuşi rămâne modest în dimensiuni. Acesta vorbeşte despre alierea metalelor şi despre diversele întrebuinţări ale acestora. Un loc special îl ocupă electrum-ul septuplu şi tradiţiile legate de acesta. Cel de-al şaptelea tratat şi totodată ultimul completează lucrarea cu şapte talismane planetare. Acestea sunt talismane generale, menite să canalizeze influenţele planetei într-un mod la fel de general. Sunt prescrise materialele şi momentele propice la fel ca la celelate remedii astrologice. Deşi ilustraţiile prezente sunt luate din ediţia franceză, putem spune că ediţia Sudhoff conţine acelaşi tip de desene, cu precizarea că imaginile planetare sunt înlocuite cu un cerc gol. Ediţia Haven are pentru fiecare medalie câte un avers cu un pătrat magic şi un revers cu o figură planetară, în timp ce ediţia Sudhoff are doar pătratele magice. Acestea pot fi găsite atât în Filosofia Ocultă a lui Agrippa, cât şi în Calendarul Magic al lui Grosschedel.[1]
Ilustraţiile volumului actual au fost suplimentate din ediţia franceza, dat fiind faptul că sunt identice cu originalul german şi am dispus de imagini superioare calitativ. Acolo unde ilustraţiile sunt diferite în ediţia franceză faţă de cea germană, am optat pentru reconstrucţia grafică a ilustraţiilor din cea din urmă aminintită ediţie. Ilustraţiile conţinute în postfaţă au fost suplimentate din sursele citate şi reproduse prin marea amabilitate a domnilor Adam McLean, Joseph H. Peterson şi Stephen Skinner, care m-au susţinut cu multă căldură în demersul scolastic atât de curios pe care postfaţa în sine îl reprezintă. Nu pot încheia aceste pagini decât mulţumind celor mai sus-amintiţi pentru onoarea de a colabora cu domniile lor şi pentru prietenia şi promptitudinea de care au dat dovadă la solicitările noastre, totodată cerând iertare cititorului pentru un Cuvânt Înainte prea lung poate, şi asumându-mi în întregime greşelile care s-ar fi putut strecura în materialele ce compun prezenta ediţie.
Imagine: Prelucrare proprie a talismanelor din Calendarium magicum, discutat ]n studiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu