Pentagrama: I

Un simbol neînţeles.

Scopul următoarelor articole este să urmărească folosirea pentagramei de-a lungul istoriei, pentru a vedea ce semnificaţii a avut, în ce scop a fost întrebuinţată şi de către cine şi cum a ajuns să fie asociată, din păcate, cu maleficul.

Alături de cruce şi svastică, alt simbol deosebit de popular care a avut de suferit din pricina asocierilor greşite de-a lungul istoriei este pentagrama. Este cel mai simplu model de poligon stelat (figură geometrică de peste patru laturi) care poate fi desenat cursiv, dintr-o singură linie. Este o figură deosebită în primul rând pentru că reprezintă în geometrie numărul cinci, care are, dupa cum vom putea vedea, o mulţime de semnificaţii. În era modernă este asociată de către geometri cu proporţia de aur a lui Pitagora, de către adepţii teoriei conspiraţiei, cu Illuminati, de creştinii fără vederi prea largi cu satanismul şi vrăjitoria, iar de către mase, cu orice combinaţie a celor deja amintite.

Într-adevăr, a fost asociată cu toate acestea de-a lungul mileniilor şi cu încă multe altele, însă nu este proprietatea intelectuală sau spirituală exclusivă a nimănui, nici a magilor, nici a „sataniştilor”, nici a francmasonilor. Trebuie să ne gândim că un simbol are cu atât mai multe semnificaţii cu cât se potriveşte mai bine în sistemul de credinţe şi de tradiţii al unui popor. Cu cât are o formă mai simplă, cu atât are o semnificaţie mai bogată. Şi viceversa: cu cât un simbol este mai complex, cu atât înţelesul său este mai clar şi mai restrâns. Cercul este una dintre cele mai simple figuri geometrice şi are milioane de înţelesuri: în biologie reprezintă celula, în alfabetul nostru desemnează sunetul O, în chimie denotă elementul Oxigen, egiptenii vedeau în forma lui Soarele, în matematică este cifra zero şi cine ştie câte înţelesuri a mai avut de a lungul veacurilor. Dacă îl complicăm, obţinem un înţeles cât mai restrâns: îi adăugăm două puncte şi o linie curbă şi capătă o formă uşor de recunoscut oriunde pe glob, a zâmbetului uman, banalul smiley...

Pentagrama este unul dintre acele simboluri aflate la mijloc: este simplu, aşa încât poate să aibă o mulţime de semnificaţii, dar în acelaşi timp este complex, pentru că înţelesul său face trimitere la ceva exact, mai precis la orice idee asociată cu 5.

Steaua lui Solomon, Piciorul Vrăjitoarei, Nodul Infinit, Pentalfa, Steaua Luminoasă, Semnul Bandar, toate nume diferite ale aceluiaşi simbol. Care este numele său real? Toate, bineînţeles. Deşi putem crede că semnificaţia sa este aceeaşi pretutindeni şi că ea a fost moştenită direct de către toţi cei ce o folosesc, am putea comite o greşeală de judecată. Vom încerca să prezentăm informaţii solide, istorice, legate de uzul acestui simbol, libere de orice superstiţie, cautând pe rând simbolistica pentagramei în vechiul Sumer, Egipt, India, Grecia, şi chiar pe spaţiul tării noastre, în iudaism, în islamism, în kabbală sau tradiţii populare diverse, până în ziua de azi.

Dar unde a început totul? Unde a apărut pentru prima dată pentagrama în istorie? Răspunsul este uşor de dat. Nu putem decât să vorbim despre descoperirile arheologice cunoscute până acum, nu putem şti cu siguranţă dacă undeva, în vreo zonă neumblată de mii de ani, nu există semn mai vechi decât cel pe care îl cunoaştem la ora aceasta. Cel mai vechi semn pe care îl putem numi pentagramă vine din Mesopotamia, mai precis din scrierea civilizaţiei sumeriene. Dovezile scrise provin cu aproximaţie din 3500-3000 Î.Hr. Aici, pentagrama semnifica sunetul UB, care se poate traduce drept colţ sau unghi.



Deşi în legendele de fabricaţie modernă, pentagrama însemnă Lumină sau Cer sau Stea, este vorba de pură fantezie din păcate, acest rol revenidu-i stelei cu opt colţuri, numită AN. Este deosebit de importantă această asociere a pentagramei cu unghiul. Înafara relaţiilor matematice deosebite dintre segmentele laturilor, unghiul era foarte important în geometria astronomică veche. Calendarul sumerian, moştenit de babilonieni, se baza pe cele 360 de grade ale cercului zodiacal. La fel ca şi în Egipt, calendarul sumerian accepta 12 luni, conform ciclului lunar, adăugând o a treisprezecea lună pentru a compensa diferenţele de calcul. Deşi populaţia nu cunoştea noţiunea de săptămână, exista tradiţia săptămânii de cinci zile din calendarul babilonian, folosită mai mult în astrologie de către preoţi. Practic, împărţind cercul zodiacal în 5, se obţineau 72 de grade. Există 72 de săptămâni de acest tip, de cinci zile, pe care caldeenii le-au adaptat kabbalei de mai târziu. Împărţind cercul în sectoare de 72 de grade, obţinem câte cinci puncte, care pot fi unite prin cinci linii: cea mai simplă metodă de construcţie a pentagramei. Pentagrama are câte cinci triunghiuri constitutive, fiecare având câte două unghiuri de 72 de grade la bază şi unul de 36 la vârf. Este uşor de văzut de ce tocmai pentagrama ar întrupa noţiunea de unghi în Mesopotamia, dat fiind faptul că cele mai sacre numere ale calendarului solar sunt cuprinse în ea. În Sumer, pentagrama era şi un simbol al puterii imperiale, în special al regelui oraşului Stat Ur, dar cel posibil al oraşului Ub din Djemet Nasr. Este de înţeles de ce, mult mai târziu, misticii asociază pentagrama cu lumina în Sumeria antică, prin apropierea numelui UR cu ebraicul Or (Lumină). Era folosit între altele şi ca semn al oraşului, ceea ce azi am numi stema municipală.

Articolul îmi aparţine. Cei care doresc să îl repoducă sunt rugaţi să îmi ceară permisiunea în căsuţa de comentarii. Mulţumesc.

Surse imagini:
1. Prelucrare după http://symbols4signs.blogspot.com/2010_04_01_archive.html
2. Ilustraţie (sursa în curs de identificare) reprezentând, de la stânga la dreapta: pictograme din Uruk IV (cca. 3000 î.Chr.), şi semnele cuneiforme pentru semnul UB din Fara (cca. 2600 î.Chr.) şi din timpul lui Sargon (cca. 2350-2300 Î.Chr.)
3. Detaliu al unui sigiliu mesopotamian datând din 3,500-2,700 î.Chr. Matthews Roger J. Cities, Seals and Writing: Archaic Seal Impressions from Jemdet Nasr and Ur., British Archaeological Expedition to Iraq, Baghdad. Gebr. Man Verlag, Berlin: 1993. [Materialien Zu Den Frühen Schriftzeugnissen des Vorderen Orients, Band 2 (MSVO II)], p.62