Pentagrama: IV

Pentagrama în Evul Mediu

        Majoritatea oamenilor au reacţii alergice atunci când văd o pentagramă. Cei mai mulţi o consideră un semn rău, satanic, fără a cerceta prea mult semnificaţia ei. Sunt aceeaşi oameni care au reacţii negative când văd o svastică, indiferent că este una dextrogiră sau levogiră (orientată înspre dreapta sau stânga), indiferent că este pe un streag nazist sau pe pieptul unei statui religioase hinduse. Cea mai recentă semnificaţie atribuită unui simbol este cea mai cunoscută, de cele mai multe ori. Puţini oameni cunosc într-adevăr istoria şi semnificaţia pentagramei. Câţiva chiar cercetează simbolul, dar sursele sunt atât de superficiale încât nu putem să îi condamnăm că repetă aceleaşi informaţii greşite. 

        Am văzut care a fost rolul pentagramei în Antichitate, dar cum a devenit un simbol atât de prost înţeles? Evul Mediu a jucat un rol deosebit de important în definirea înţelesului acestui simbol, şi cel mai bine putem vedea acest lucru în monumentala lucrare a lui Cornelius Agrippa von Nettesheim, Filosofia Ocultă  (a se  vedea minunatele trei volume apărute de curând la editura Herald). În capitolul despre proporţiile corpului uman, acesta pune în practică vechile învăţături pitagoreice şi înscrie omul într-un cerc al cărui centru sunt organele genitale. 

Având mâinile egal depărtate, până când ating circumferinţa cercului, şi picioarele la fel, creştetul, vârfurile degetelor şi călcâiele vor forma un pentagon perfect.  Înafara proporţiilor geometrice şi matematice clar exprimate, Agrippa adaugă cele şapte planete care guvernează părţile corpului: pe cercul exterior, Marte este guvernatorul capului, Venus este cel al mâinii drepte, Mercur guvernează piciorul drept, Saturn piciorul stâng iar Jupiter mâna stângă. În interior, Soarele stăpâneşte pieptul (exact locul desemnat ulterior drept plexul solar) iar Luna, stăpâna procreaţiei, organele genitale.

        Agrippa nu se opreşte aici însă. Există un capitol întreg în care vorbeşte despre virtuţile cifrei cinci şi semnificaţiile sale esoterice. El spune că pitagoreicii îl preţuiau foarte mult din pricina proprietăţilor sale. Era văzut ca uniunea sacră dintre masculin şi feminin, dintre bărbat şi femeie, deoarece era suma primului număr par şi primului număr impar (înafară de 1, fireşte). În Cartea a Treia a aceluiaşi magnum opus, acesta ilustrează câteva pentacle printre care şi pentagrama pitagoreică. Surprinzător pentru mulţi, aceasta are vârful în jos:

Fiecărei lumi, Agrippa atribuie câte un reprezentant al lui 5. În lumea arhetipală, divină, există numele lui Dumnezeu formate din cinci litere: Elion şi Elohim, dar şi numele lui Iisus din cinci litere, Yehşuah.  În lumea intelectului, cinci categorii de fiinţe: Zeii, Inteligenţele, Îngerii păzitori, Sufletele corpurilor cereşti şi Eroii sau Sufletele Preafericite. În lumea cerească sunt cele cinci planete sau stele rătăcitoare, enumerate mai sus, înafara celor doi luminători principali. În lumea elementelor, sau esenţa lucrurilor pieritoare, sunt Apa, Aerul, Focul, Pământul şi amestecul lor. În lumea regnurilor sunt: Animal, Plantă, Metal, Piatră şi Plantă-animal. În lumea simţurilor sunt, bineînţeles, gustul, auzul, văzul, pipăitul şi mirosul, iar în lumea infernală sunt cele cinci suferinţe trupeşti: amărăciunea, gemetul, întunericul, pofta şi putoarea.  Deasemenea, există cinci degete la fiecare mână şi picior, cinci feluri de animale şi aşa mai departe. Interesante sunt virtuţile oculte ale numălui 5: “Acest număr are şi virtuţi aparte în ritualuri şi, prin sfinţire, alungă daimonii  răi. [...] Mai este numit şi numărul fericirii şi al harului, căci este pecetea Sfântului Spirit, liantul care le leagă pe toate; este deosebit şi prin faptul că indică cele cinci răni ale lui Hristos, ale căror semne a dorit să-i rămână pe trupul reînviat.”

        Cu adevărat incredibil să aflăm astfel de lucruri despre pentagramă, şi cu mult mai incredibil să aflăm că şi în timpul creştinismului primar, era folosit ca un semn de recunoaştere în catacombe, precum peştele, crucea, Labarum-ul şi ancora. Desenul lui Agrippa a intrat în circulaţie largă în cercurile celor pasionaţi de mistică şi esoterism, de la magicieni şi rosacrucieni, până la ocultiştii ultimului secol precum Papus şi Eliphas Levi. O părere foarte bună o are şi Paracelsus despre pentagramă, în tratatul său despre Filosofia Ocultă, ţinând-o drept unul dintre puţinele semne cu adevărat puternice din punct de vedere spiritual: „Există altul (semn) care îl întrece pe primul (hexagrama) în putere şi virtute, iar acesta are cinci cârlige care se taie unul pe altul printr-o cruce şi sunt desenate în aşa fel, încât prin intersecţia lor crează şase spaţii în interior, iar în exterior cinci unghiuri, în care sunt scrise cinci silabe ale numelui suprem al lui Dumnezeu, şi anume Tetragrammaton, potrivit, de asemenea, ordinii lor adevărate.” Tetragrammaton-ul este numele sacru din patru litere al Torei, YHVH. Agrippa menţionează numele de cinci litere al lui Hristos, care este format astfel: în mijlocul numelui lui Dumnezeu, YHVH, este interpus simbolul Sfântului Duh, al focului divin, litera Şin. Aceasta are trei braţe, şi semnifică Trinitatea. Fiecare litera din numele sfânt al luin Iisus, YHŞVH (Ieşuah), corespunde astfel câte unui vârf al pentagramei.

        Însă de ce a fost asociat cu diavolul? O persoană mi-a spus recent că nu ar trebui să port pentagrama, deoarece este simbolul Satanei. De ce? Pentru că în ea se poate desena un cap de ţap. 

Într-adevăr, o realizare incredibilă dar... teribil de aleatorie, inutilă şi nefondată. Părerea ei pornea de undeva, într-adevăr, dar să ne gândim puţin. Desenul de mai sus aparţine lui Oswald Wirth şi a apărut într-o lucrare a ocultistului Stanislas de Guaita, convins duşman al magiei negre şi demonismului. Dar să facem abstracţie de numele demonice asociate figurii şi să ne gândim puţin, deoarece vom avea timp să studiem pe îndeşlete această emblemă. Înafară de ţap, o sumă întreagă de animale ar putea fi încadrate în pentagramă: boul, vaca, taurul, bourul, cerbul, berbecul, căprioara, elanul, antilopa, chiar şi girafa şi melcul. Ne-ar inspira teamă, dezgust sau frică imaginea unei girafe într-o pentagramă? 

 Înfiorător...

Nu cred. Dacă am vedea un cap de bou şi o stea cu cinci colţuri, alături de culoarea roşie sângerie, am zice că este o emblemă satanică? Eu aş zice să vă uitaţi bine pe stema ţării, pentru că este blazonul Moldovei. Dacă ne uităm bine, are chiar şi o pentagramă între coarne. 

 De ce este ţapul văzut ca malefic? Răspunsul are legătură mai mult cu Eliphas Levi, decât cu oricine altcineva...

Imagini:

1. Pentagrama şi Omul Ceresc. Prelucrare proprie după originalul din Henrici Cornelii Agrippae: De occulta philosophia libri tres, Koln, 1533, p. CLXIII

2. Idem, p. CCLXXVII.
3. Prelucrare după Guaita, Stanislas de. Essais de Sciences Maudites: La Clef de la Magie Noire, Paris, 1897.
4. Ilustraţie proprie. 
5. http://stemaromaniei.files.wordpress.com/