Pentagrama: V

Pentagrama în perioada modernă

        Astăzi este destul de greu să convingi pe oricine, în special un preot sau un om "cu frică de Dumnezeu", că pentagrama era un simbol folosit în creştinismul din alte epoci. Deasemenea, destul de greu să scoţi cuiva din cap ideea „stelei diavolului”, explicând frumos şi corect din punct de vedere istoric că era considerată o reprezentare a celor cinci răni ale lui Iisus, a celor cinci litere ale numelui său cabalistic (YHŞWH) şi a celor două titluri ale sale în greacă (Soter-Salvator, şi Ichtys-Peşte). Şi cine ar vrea să audă că tot în creştinism, pentagrama este simbolul celor Cinci Bucurii ale Mariei avute cu Iisus (Buna-Vestire, Naşterea, Învierea, Înălţarea şi Ridicarea la Cer)? 

 Gravură medievală arătând pentagrama ca simbol al rănilor lui Iisus Hristos.

Mergând pe principiul că este eretică sau păgână pentru că „nu scrie nimic în Biblie despre ea”, am putea spune la fel despre majoritatea ritualurilor, sărbătorilor şi practicilor creştine actuale, nu-i aşa? La drept vorbind, nu orice fel de pentagramă este considerată negativă, însă oamenii pot generaliza extrem de uşor.  Dacă aşa e la televizor şi în ziare, trebuie să fie adevărat, nu? 

Am intrat fără să vreau într-o dispută în care un domn susţinea sus şi tare că pentagrama este semn satanist. 

„Bine, spun eu, dar numai cea cu un vârf în jos şi două în sus are semnificaţii negative, şi asta de puţin timp.” 

Domnul nostru, nimic: „În sus, în jos, tot aia e.”  

 Nu mă las mai prejos şi spun că „este un simbol sacru de multe secole, milenii chiar, care a fost preluat de aşa-zişii satanişti de vreo 60 de ani sau chiar mai puţin.” 

Mi se răspunde „cât de sacră o fi fost înainte, dacă ei o folosesc, tot rea e.” 

Bun. „Dar alte simboluri folosite de bieţii rătăciţi mai cunoşteţi? De exemplu, crucea întoarsă.” 

Domnul nostru spune că „da, dar e întoarsă, nu e cu capul în sus.” Foarte corect, la fel ca pentagrama. 

„Da, dar crucea e sfântă, are o tradiţie!” 

„ Sigur, la fel ca steaua cu cinci colţuri. Dar dacă ei o folosesc... mai ştim?”   

Fără a dori să denigrez în vreun fel crucea ca simbol religios, doresc să aduc aminte „specialiştilor în semne” că nici măcar crucea întoarsă nu este un semn malefic, nici o batjocorire a sfintei cruci, ci doar semnul Sfântului Apostol Petru, care a cerut să fie crucificat cu capul în jos, motivat fiind de smerenia sa. 

 

Crucea Sfântului Petru.

Însă de unde provine această idee conform căreia pentagrama, în special cea inversată,  este negativă? În toată istoria acestui semn, nu se întâlneşte vreo distincţie între cele două. Nici la babilonieni, nici la evrei, arabi, indieni, perşi, chinezi şi nici chiar în ţara noastră. Nici măcar cărţile de magie medievale nu oferă vreo semnificaţie aparte pentagramei în funcţie de sensul său. Cornelius Agrippa, pe care l-am citat în rândurile trecute, arată steaua cu cinci colţuri ca fiind armonia celor cinci simţuri şi cinci planete în desenul său celebru în care încadrează un om, iar aici ea este arătată cu vârful în sus. Câteva pagini după, acelaşi autor ilustrează pentaclul lui Pitagora, cu cele cinci litere greceşti HYGEIA, dar cu vârful în jos! Nici vorbă de semnificaţii negative! Singurul care atribuie acestui semn un înţeles malefic este un autor din secolul XIX. Ocultistul şi fostul abate francez Alphonse Louis Constant, al cărui nume real tradus în ebraică va constitui binecunoscutul său pseudonim în lumea misticismului, Eliphas Levi Zahed, este cel de la care a pornit totul, se pare. 


Acesta este privit de multa lume drept unul dintre cei mai importanţi ocultişti ai secolului trecut şi un maestru de netăgăduit al cabalei. Realitatea este un pic diferită, deoarece cabala creştină pe care o practica şi o preda era o prelucrare foarte diluată a ceea ce cabala înseamnă şi conţine în tradiţia iudaică, iar ideile sale erau bazate nu numai pe tradiţiile oculte pe care le adunase, dar şi pe imaginaţia sa extrem de fertilă. Cu alte cuvinte, cu toate că prezenta o mulţime de cunoştinţe care puteau fi numite autentice, avea tendinţa de a le prezenta sub vălul misteriosului şi arcanului, înflorind pe alocuri adevărul şi adăugând multe lucruri de la sine însuşi. El este primul care afirmă că pentagrama cu vârful în sus este „semnul atotputerii sau al autocraţiei intelectuale, steaua magilor, semnul verbului devenit trup, Mântuitorul, mielul Sfântului Ioan” , în timp ce pentagrama cu vârful în jos este „subversiunea intelectuală, dezordinea sau nebunia, Satan sau ţapul sabatului, ţapul din Mendes”

"Magistrul" Eliphas Levi

Care ţap, de unde? Ţapul din Mendes este preluat dintr-o relatare a lui Herodot, istoric antic cel puţin la fel de „creativ” ca şi Levi. Acesta povestea despre oraşul egiptean Mendes (Djedet), unde localnicii adorau un zeu-ţap, simbol al fertilităţii. Nimic mai ciudat, se ştie că egiptenii îşi reprezentau zeii cu capete de vultur, şoim, taur, berbec, ibis şi aşa mai departe. Nu chiar deplasat, având în vedere că noi creştinii îl reprezentăm pe Iisus ca Miel, şi pe cei patru evanghelişti ca un om, un vultur, un leu şi un taur. Problema este că nu era niciun fel de ţap în Mendes, doar un zeu tutelar al oraşului, numit Banebdjed (Suflet-Stăpân-al oraşului Djedet), care avea un cap de... berbec. Ori a face ţapul berbec e o dovadă de ignoranţă (sau poate, miopie) şi a numi berbecul diabolic este prea de tot, având în vedere că şi Mielul este tot un berbec, doar că mai mic. 

 Înainte de Herodot. 

După Herodot, dar înainte de Levi...

 După Eliphas Levi...

Nu numai că ideea de a considera pentagrama ca ceva diabolic este recentă şi aparţine lui Levi, ajutat şi de desenul lui Stanislas de Guaita, celebrul pentaclu cu un cap de ţap încadrat într-o pentagramă, dar se bazează şi pe o istorioară obscură, dovedit eronată. Ţapul din Mendes era ţap cum este pentagrama triunghi! Şi totuşi, lumea continuă să îl creadă. Este ţapul un animal necurat, malefic? Dacă ar fi să credem toate basmele şi filmele, da. Dar ce spune Biblia despre el? Biblia îl consideră un animal curat, utilizat în serviciul religios pentru sacrificiu. Un rit anual evreiesc presupunea  sacrificarea unui ţap după legile mozaice, în timp ce un altul era trimis în deşert, purtând în mod simbolic toate păcatele comunităţii, de unde şi expresia de „ţap ispăşitor”. Înafara faptului că era considerat bun pentru sacrificiu de către legea sfântă, un animal curat, din părul ţapului erau confecţionate  perdelele Tabernacolului, cortul sfânt, iar din coarnele lui erau făcute la nevoie şofarele, instrumente sacre de suflat utilizate de preoţi. Vă invit să gândiţi cu mintea, nu cu informaţiile iraţionale transmise în mod superstiţios. Nici pentagrama, nici ţapul, din păcate, nu prea au legatură cu Scaraoţchi... 

Imagini
1. Gravură. Sursa în curs de identificare.
2. Papa Ioan Paul al II-lea în scaunul potifical. Domeniu public.
3. http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/75/Eliphas_levi.jpg4. Zeul BaNebDjedet, model clasic de zeu cu aspect zoomorf (cap de berbec.)
http://www.flickr.com/photos/58676437@N06/5441739136/
 5. Ţapul domestic. De observat că se deosebeşte de berbec... prin simplul fapt că este ţap!
http://www.animalwebguide.com/Domestic-Goat.htm
6. Pentagrama cu cap de ţap. Desen de Oswald Wirth pentru Stanislas de Guaita, numit în zilele noastre ca o dovadă de ignoranţă maximă Sigiliul lui Bafomet.
http://www.newworldencyclopedia.org/entry/Image:Seal_of_Baphomet.svg

Pentagrama: IV

Pentagrama în Evul Mediu

        Majoritatea oamenilor au reacţii alergice atunci când văd o pentagramă. Cei mai mulţi o consideră un semn rău, satanic, fără a cerceta prea mult semnificaţia ei. Sunt aceeaşi oameni care au reacţii negative când văd o svastică, indiferent că este una dextrogiră sau levogiră (orientată înspre dreapta sau stânga), indiferent că este pe un streag nazist sau pe pieptul unei statui religioase hinduse. Cea mai recentă semnificaţie atribuită unui simbol este cea mai cunoscută, de cele mai multe ori. Puţini oameni cunosc într-adevăr istoria şi semnificaţia pentagramei. Câţiva chiar cercetează simbolul, dar sursele sunt atât de superficiale încât nu putem să îi condamnăm că repetă aceleaşi informaţii greşite. 

        Am văzut care a fost rolul pentagramei în Antichitate, dar cum a devenit un simbol atât de prost înţeles? Evul Mediu a jucat un rol deosebit de important în definirea înţelesului acestui simbol, şi cel mai bine putem vedea acest lucru în monumentala lucrare a lui Cornelius Agrippa von Nettesheim, Filosofia Ocultă  (a se  vedea minunatele trei volume apărute de curând la editura Herald). În capitolul despre proporţiile corpului uman, acesta pune în practică vechile învăţături pitagoreice şi înscrie omul într-un cerc al cărui centru sunt organele genitale. 

Având mâinile egal depărtate, până când ating circumferinţa cercului, şi picioarele la fel, creştetul, vârfurile degetelor şi călcâiele vor forma un pentagon perfect.  Înafara proporţiilor geometrice şi matematice clar exprimate, Agrippa adaugă cele şapte planete care guvernează părţile corpului: pe cercul exterior, Marte este guvernatorul capului, Venus este cel al mâinii drepte, Mercur guvernează piciorul drept, Saturn piciorul stâng iar Jupiter mâna stângă. În interior, Soarele stăpâneşte pieptul (exact locul desemnat ulterior drept plexul solar) iar Luna, stăpâna procreaţiei, organele genitale.

        Agrippa nu se opreşte aici însă. Există un capitol întreg în care vorbeşte despre virtuţile cifrei cinci şi semnificaţiile sale esoterice. El spune că pitagoreicii îl preţuiau foarte mult din pricina proprietăţilor sale. Era văzut ca uniunea sacră dintre masculin şi feminin, dintre bărbat şi femeie, deoarece era suma primului număr par şi primului număr impar (înafară de 1, fireşte). În Cartea a Treia a aceluiaşi magnum opus, acesta ilustrează câteva pentacle printre care şi pentagrama pitagoreică. Surprinzător pentru mulţi, aceasta are vârful în jos:

Fiecărei lumi, Agrippa atribuie câte un reprezentant al lui 5. În lumea arhetipală, divină, există numele lui Dumnezeu formate din cinci litere: Elion şi Elohim, dar şi numele lui Iisus din cinci litere, Yehşuah.  În lumea intelectului, cinci categorii de fiinţe: Zeii, Inteligenţele, Îngerii păzitori, Sufletele corpurilor cereşti şi Eroii sau Sufletele Preafericite. În lumea cerească sunt cele cinci planete sau stele rătăcitoare, enumerate mai sus, înafara celor doi luminători principali. În lumea elementelor, sau esenţa lucrurilor pieritoare, sunt Apa, Aerul, Focul, Pământul şi amestecul lor. În lumea regnurilor sunt: Animal, Plantă, Metal, Piatră şi Plantă-animal. În lumea simţurilor sunt, bineînţeles, gustul, auzul, văzul, pipăitul şi mirosul, iar în lumea infernală sunt cele cinci suferinţe trupeşti: amărăciunea, gemetul, întunericul, pofta şi putoarea.  Deasemenea, există cinci degete la fiecare mână şi picior, cinci feluri de animale şi aşa mai departe. Interesante sunt virtuţile oculte ale numălui 5: “Acest număr are şi virtuţi aparte în ritualuri şi, prin sfinţire, alungă daimonii  răi. [...] Mai este numit şi numărul fericirii şi al harului, căci este pecetea Sfântului Spirit, liantul care le leagă pe toate; este deosebit şi prin faptul că indică cele cinci răni ale lui Hristos, ale căror semne a dorit să-i rămână pe trupul reînviat.”

        Cu adevărat incredibil să aflăm astfel de lucruri despre pentagramă, şi cu mult mai incredibil să aflăm că şi în timpul creştinismului primar, era folosit ca un semn de recunoaştere în catacombe, precum peştele, crucea, Labarum-ul şi ancora. Desenul lui Agrippa a intrat în circulaţie largă în cercurile celor pasionaţi de mistică şi esoterism, de la magicieni şi rosacrucieni, până la ocultiştii ultimului secol precum Papus şi Eliphas Levi. O părere foarte bună o are şi Paracelsus despre pentagramă, în tratatul său despre Filosofia Ocultă, ţinând-o drept unul dintre puţinele semne cu adevărat puternice din punct de vedere spiritual: „Există altul (semn) care îl întrece pe primul (hexagrama) în putere şi virtute, iar acesta are cinci cârlige care se taie unul pe altul printr-o cruce şi sunt desenate în aşa fel, încât prin intersecţia lor crează şase spaţii în interior, iar în exterior cinci unghiuri, în care sunt scrise cinci silabe ale numelui suprem al lui Dumnezeu, şi anume Tetragrammaton, potrivit, de asemenea, ordinii lor adevărate.” Tetragrammaton-ul este numele sacru din patru litere al Torei, YHVH. Agrippa menţionează numele de cinci litere al lui Hristos, care este format astfel: în mijlocul numelui lui Dumnezeu, YHVH, este interpus simbolul Sfântului Duh, al focului divin, litera Şin. Aceasta are trei braţe, şi semnifică Trinitatea. Fiecare litera din numele sfânt al luin Iisus, YHŞVH (Ieşuah), corespunde astfel câte unui vârf al pentagramei.

        Însă de ce a fost asociat cu diavolul? O persoană mi-a spus recent că nu ar trebui să port pentagrama, deoarece este simbolul Satanei. De ce? Pentru că în ea se poate desena un cap de ţap. 

Într-adevăr, o realizare incredibilă dar... teribil de aleatorie, inutilă şi nefondată. Părerea ei pornea de undeva, într-adevăr, dar să ne gândim puţin. Desenul de mai sus aparţine lui Oswald Wirth şi a apărut într-o lucrare a ocultistului Stanislas de Guaita, convins duşman al magiei negre şi demonismului. Dar să facem abstracţie de numele demonice asociate figurii şi să ne gândim puţin, deoarece vom avea timp să studiem pe îndeşlete această emblemă. Înafară de ţap, o sumă întreagă de animale ar putea fi încadrate în pentagramă: boul, vaca, taurul, bourul, cerbul, berbecul, căprioara, elanul, antilopa, chiar şi girafa şi melcul. Ne-ar inspira teamă, dezgust sau frică imaginea unei girafe într-o pentagramă? 

 Înfiorător...

Nu cred. Dacă am vedea un cap de bou şi o stea cu cinci colţuri, alături de culoarea roşie sângerie, am zice că este o emblemă satanică? Eu aş zice să vă uitaţi bine pe stema ţării, pentru că este blazonul Moldovei. Dacă ne uităm bine, are chiar şi o pentagramă între coarne. 

 De ce este ţapul văzut ca malefic? Răspunsul are legătură mai mult cu Eliphas Levi, decât cu oricine altcineva...

Imagini:

1. Pentagrama şi Omul Ceresc. Prelucrare proprie după originalul din Henrici Cornelii Agrippae: De occulta philosophia libri tres, Koln, 1533, p. CLXIII

2. Idem, p. CCLXXVII.
3. Prelucrare după Guaita, Stanislas de. Essais de Sciences Maudites: La Clef de la Magie Noire, Paris, 1897.
4. Ilustraţie proprie. 
5. http://stemaromaniei.files.wordpress.com/